BUCUREŞTI, 24 feb — Sputnik. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis Cod Portocaliu pentru intervalul 26 februarie, ora 03 — 01 martie, ora 10, fenomenele vizate fiind temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua.
Potrivit sursei citate, zone afectate vor fi Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
"În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între —12 și —8 grade, cele minime se vor încadra în general între —22 și —12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig", transmite ANM.
Începând cu dimineața zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În sud și sud-est acestea vor deveni local abundente și vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.