BUCUREȘTI, 23 feb — Sputnik. Turneul s-a mutat de la înalte latitudini nordice (vă mai amintiți de Suedia, 1958?) spre extremitatea de sud a continentului din cealaltă emisferă. Pentru dreptul de a fi țara gazdă, Chile a fost nevoită să se angajeze într-o concurență acerbă cu Germania, dar mai ales cu vecina, Argentina. Meritul de a izbândi în această dispută i-a aparținut, întâi de toate, lui Carlos Dittborn, inspiratul și insistentul președinte al Federației naționale de fotbal.
Numele lui a devenit de o notorietate mondială atunci când, după ce patria sa a fost lovită de un cutremur devastator, el a pronunțat o frază care a făcut ocolul lumii: "Acum nu mai avem nimic, lăsați-ne măcar Mondialul!".
Națiunea a respectat în mod exemplar ceea ce a promis și, în pofida vitregiilor, toate pregătirile în vederea Campionatului au fost încheiate la timp, inclusiv construcția arenei principale, Stadionului Național. Nimeni nu putea să știe atunci că, peste 11 ani, dictatorul Augusto Pinochet avea să-i găsească acestei bijuterii o cu totul altă destinație.
Dittborn, însă nu a apucat să se bucure de rodul eforturilor sale titanice, el s-a stins din viață cu o lună înainte de inaugurarea turneului, la vârsta de 38 de ani în urma unui atac de cord.
Compatrioții lui și campioana en titre, Brazilia, erau calificate din oficiu. Pentru celelalte 14 locuri s-a dat o bătaie tare, principala victimă a preliminariilor fiind medaliata cu argint la ediția precedentă, Franța, eliminată de bulgari. România trebuia să se confrunte cu Italia, dar s-a retras din competiție. În faza finală nu a acces nici o echipă din Asia și Africa, deoarece ele au fost impuse să participe la baraje intercontinentale cu adversare mult mai puternice.
- Formula de disputare a turneului final a rămas, practic, neschimbată, atât doar că s-a renunțat la meciurile suplimentare, de departajare, în cazul egalității de puncte în grupe. Acest format va fi respectat pe parcursul a 8 ani, inducând un element de previzibilitate și stabilitate.
- La faza finală au participat două debutante, Bulgaria și Columbia.
- Cu ocazia începerii turneului a fost organizată o spectaculoasă festivitate teatralizată.
- CM 1962 a fost ultimul fără live-uri TV spre Europa, în lipsa satelitului retransmițător de imagine fiind realizate doar reportaje radio.
Meciurile au început în data de 30 mai, concomitent pe 4 stadioane. Din start, concurentele au ales să joace dur, uneori dincolo de limitele regulamentului. Naționala URSS a dispus de Iugoslavia (care avea de luat o revanșă pentru insuccesul de acum 2 ani, în finala Cupei Europei), dar a rămas fără fundașul Dubinin, dus de pe teren cu fractură la picior. În cele ce urmează, ambele naționale au demonstrat că anume ele, și nu Uruguay sau Columbia, merită să treacă în faza următoare.
RFG și Chile, cu eforturi comune, au trimis acasă nu numai lanterna roșie a grupei, Elveția, dar șu redutabila Italie.
Gazdele, spun cronicarii, au fost ajutate și de arbitri în crunta încleștare cu ”squadra azzura”, numeroasele faulturi, accidentări grave și eliminări au făcut ca acest meci să intre în istorie ca "Bătălia de la Santiago".
Brazilia a făcut un singur egal, cu Cehoslovacia. Aceasta din urmă a trecut cu tancul peste Spania, lăsând în urmă trei adversari cu diferite fracturi, iar a treia partidă din grupă, profitând de jocul rezultatelor, chiar și-a permis s-o piardă. Ibericii (cu transfugul Ferenc Puskas, ex-argentinianul Alfredo Di Stefano și cu o constelație de vedete autohtone în lot) au fost grav umiliți, iar mexicanii s-au remarcat prin aceea că au pus începutul atacurilor la gleznele lui Pele în rezultatul cărora, curând, "perla neagră" a devenit indisponibilă până la sfârșitul turneului.
Ungaria a avut un parcurs aproape ideal în grupa a patra, englezii învinși de maghiari au tras din greu pentru a egala Argentina la puncte și a o întrece la golaveraj. Bulgarii nu au contat în această companie.
Sferturile au fost un festival al surprizelor. Trei naționale bine cotate au cedat la limită, dar fără drept de apel: URSS-Chile 1-2, RFG-Iugoslavia 0-1, Ungaria-Cehoslovacia 0-1. Și doar Brazilia, în fața Angliei, s-a impus cu un clar 3-1 grație unui Garrincha care a prins o zi excelentă.
Din două semifinale, jucate la aceeași oră, pentru chilieni a existat doar una, cea în care naționala lor a dat piept cu Brazilia. Gazdele au făcut La Santiago tot ce le-a fost în puteri, dar au pierdut, onorabil, cu 2-4, în fața lui Garrincha, Vava și a celorlalte superstaruri cariocas.
La Vinia del Mar, în prezența a 5 890 (!) de spectatori — cota minimă all times —Cehoslovacia a eliminat Iugoslavia cu 3-1.
După ce gazdele, în finala mică, și-au adjudecat bronzul campionatului, rămânea de văzut cum vor fi partajate medaliile din metale mai prețioase.
Ca și în 1954 în Elveția, meciul decisiv a contrapus două naționale care s-au mai confruntat cu câteva zile în urmă în faza grupelor. Cehoslovacii, începând turneul final cu un egal în fața Braziliei, acum sperau la mai mult. Ei chiar au reușit să deschidă scorul, dar adversarii, de această dată, au respectat cunoscutul lor dicton: "voi înscrieți cât puteți, noi — cât vrem". Amarildo, strălucitul înlocuitor al lui Pele, împreună cu Zito și Vava au pus toate punctele pe i.
A fost al doilea caz în istorie, după cel al Italiei antebelice și ultimul de pâna acum, în care o națională și-a apărat titlul suprem.
Zeița de aur i-a fost transmisă căpitanului brazilienilor, Mauro.
Garrincha s-a dovedit a fi nu numai unul dintre cei 6 golgheteri ai ediției (cu câte 4 goluri fiecare), dar și cel mai prețios jucător. Vă lăsăm să savurați imaginile care dau o închipuire despre ce făcea pe teren acest fotbalist de legendă.