Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Organizație finanțată de Soros: Ungaria, mai coruptă decât România

Suntem la egalitate cu Grecia, dar stăm mai bine decât Bulgaria, într-o ierarhie cu Noua Zeelandă în vârf și Somalia la coadă
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 feb — Sputnik, Daniel Nistor. România se situează pe locul 61 din lume în clasamentul indicelui de percepție a corupției, întocmit de Transparency Internațional pentru anul 2017 și dat publicității miercuri seară.

Țara noastră ocupă, așadar, locurile 59-61 în topul celor mai puțin corupte țări, cu 48 de puncte, la egalitate cu Grecia și Iordania.

Pe prima poziție se află țara percepută drept cea mai puțin coruptă din lume, Noua Zeelandă (89 de puncte). Aceasta este urmată de Danemarca (88 puncte), Finlanda, Norvegia, Elveția (85 puncte), Singapore, Suedia (84 puncte), Canada, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie (82 puncte).

Dintre statele Uniunii Europene, în urma noastră se clasează numai Ungaria (45 puncte) și Bulgaria (43 puncte).

SONDAJ: Ar trebui demisă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi?

Cea mai coruptă țară din lume este considerată Somalia (clasată pe locul 180, cu 9 puncte), urmată de Sudanul de Sud (12 puncte), Siria (14 puncte), Afganistan (15 puncte), Yemen, Sudan (16 puncte), Libia, Coreea de Nord, Guineea-Bissau, Guineea Ecuatorială (17 puncte).

Clasamentul cuprinde 180 de state și teritorii, ierarhizate după nivelul de corupție al sectorului public, perceput de experți și oameni de afaceri. Este utilizată o scală de la 0 la 100, unde 0 înseamnă "foarte corupt", iar 100 — "deloc corupt".

Pentru fiecare stat sunt utilizate între 3 şi 16 surse diferite, metodologiile utilizate de acestea fiind revizuite de Transparency International, pentru a se asigura că îndeplinesc standardele de calitate ale organizației.

Observăm deci că e vorba strict de percepția unor persoane intervievate, nu se ia în calcul, de exemplu, numărul de condamnări pentru acte de corupție, ori sumele totale plătite că mită, rezultate în urma unor procese în instanța.

"Pentru administraţia publică este necesară accentuarea rolului prevenţiei, prin implementarea unor mecanisme transparente şi eficiente pentru eliminarea vulnerabilităţilor la corupţie, pentru cheltuirea eficientă a fondurilor publice şi creșterea integrității la nivelul instituţiilor publice", se arată într-un comunicat transmis de Transparency International România.

Mesaj clar din SUA, înainte de Raportul Toader: "DNA e o organizație teroristă"

Având în vedere că sectorul privat joacă un rol cheie în modelarea felului în care societatea răspunde fenomenului corupţiei, iar un mediu de afaceri integru şi transparent poate contribui decisiv la dezvoltarea României, considerăm că în sectorul privat este nevoie de o îmbunătăţire a mecanismelor de conformitate şi integritate, în scopul asigurării competitivităţii economice", menționează comunicatul citat.

Transparency International, organizație non-profit, înfiinţată în 1993, cu sediul central la Berlin, are ca scop declarat lupta împotriva corupției. Pe site-ul organizației, la secțiunea finanțatorilor apar instituții guvernamentale, companii, dar și fundații, printre care așa numitele Open Society Foundations, aparținând omului de afaceri George Soros.

De asemenea, printre finanțatorii TI România apare și Fundația pentru o Societate Deschisă, aparținând, de asemenea, domnului Soros. Dar și ambasade, bănci, instituții publice, cum ar fi Ministerul Educației sau Consiliul Superior al Magistraturii.

Ar trebui să ne flateze faptul că TI consideră România o țară mai puțin coruptă decât Ungaria? Poate nu, având în vedere că domnul Soros, apropiat organizației, se află în relații destul de proaste cu premierul din țara vecină, Viktor Orban, care a declanșat o campanie împotriva lui, printre altele dând ordin să fie închisă universitatea pe care o sponsoriza.