BUCUREȘTI, 20 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Programul Prima Casă a fost lansat la câteva luni după izbucnirea crizei financiare mondiale din 2008, iar acum apar voci care spun că e timpul ca acest sistem să fie oprit.
"Dacă ne uităm la statele europene, toate au încercat să găsească soluţii de creditare în perioada de criză, apelând la garanţii de stat", a declarat Ionuţ Dumitru, economist şef în cadrul Raiffeisen Bank, potrivit Bursa.ro.
"La fel am procedat şi noi, însă eu cred că am depăşit de mult timp perioada de criză şi că programul guvernamental Prima Casă nu prea îşi mai are rostul. Trebuie să lăsăm instrumentele din piaţă — creditele ipotecare, imobiliare etc — să-şi exercite rolul", a completat acesta.
Dobânzile împrumuturilor în lei (aşa cum sunt şi cele acordate prin Prima Casă) au o tendinţă de majorare, ca urmare a creşterii inflaţiei şi indicelui ROBOR din ultima perioadă.
"Tendinţa dobânzilor este una de majorare, întrucât atunci când creşte inflaţia, cresc şi dobânzile. De aceea, orice debitor trebuie să se gândească la o marjă de siguranţă pe care să şi-o ia de la început, mai ales în condiţiile în care Programul Prima Casă presupune un avans de doar 5%", a spus Dumitru.
Potrivit specialistului, clienţii băncilor trebuie să ţină cont că acestea au dobânzi fixe doar pentru maxim 7-10 ani, în contextul în care creditele ipotecare se întind până la 30 de ani.
"Majoritatea băncilor din ţara noastră finanţează cu dobândă fixă, însă doar în primii 7-10 ani, pentru că este un risc de dobândă pe care îl asumă, dar nu au cu ce să îl acopere, întrucât banca, la rândul ei, se împrumută la dobânzi variabile", a precizat Ionuţ Dumitru.
Prima Casă este un program al guvernului României, lansat în mai 2009, destinat sprijinirii persoanelor care achiziționează pentru prima dată o locuință.