BUCUREŞTI, 14 feb — Sputnik. Deşi un obicei originar din sudul României, Dragobetele a ajuns de câţiva ani încoace extrem de bine cunoscut în toate zonele României şi chiar în Republica Moldova, ca o ofensivă autohtonă la sărbătoarea împrumutată a Sfântului Valentin. O răspândire a unei tradiţii vechi, pe care etnografii o încurajează, atât pentru frumuseţea simbolurilor pe care le reînvie, cât şi pentru interesul pe care îl stârneşte, an de an, în special în rândul tinerilor, scrie portalul doxologia.ro.
Denumirea de Dragobete provine de la numele slav al sărbătorii creştine Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (Glavo-Obretenie), marcată pe 24 februarie, şi este o zi a dragostei şi a renaşterii naturii care se celebrarea variind într-un interval ce începea pe 24 februarie şi se termina pe 1 martie, când calendarul popular consemna şi ziua babei Dochia. De altfel, în unele legende, Dragobetele apare chiar ca fiind fiul babei Dochia.
În credinţa populară, Dragobetele reprezenta întruchiparea dragostei. Deloc întâmplător, această zi marca şi începutul anului agrar, moment în care întreaga natură renăştea, păsările începeau să-şi încropească noi cuiburi, iar ursul îşi părăsea bârlogul. Iar odată cu natura, reînvia şi iubirea.
„În ziua de Dragobete, fetele se sculau de dimineaţă şi plecau pe câmpurile din preajma satului, dacă anotimpul permitea acest lucru. Când primăvara era mai călduroasă, plecau în grup, cu multă veselie, să culeagă primele flori ale primăverii. Exista credinţa că acestea sunt florile dragostelor şi că din ele trebuie să se facă mici buchete şi să se păstreze până la Rusalii, când se făcea o coroniţă şi se arunca peste casă, lucru care ar fi putut să le spună multe despre o viitoare căsătorie. La un moment dat ajungeau aici şi băieţii, iar fetele alergau spre sat. Şi dacă în această zi o fată era ajunsă din urmă de un băiat şi sărutată, sărutul însemna că deja s-au logodit", spune etnograful Angela Paveliuc Olariu, citată de portalul doxologia.ro.
Sărbătoarea care îngemăna cele două anotimpuri, iarna şi primăvara, era legată de tradiţia oamenilor de odinioară de a celebra renaşterea şi primenirea naturii. Ziua de Dragobete era percepută ca o zi în care omul, păsările cerului şi pământul care trebuia să primească noile semănături se pregăteau pentru intrarea în anotimpul prospeţimii şi-al trezirii la o nouă viaţă. Sărbătoarea de Dragobete a primit diverse denumiri în diferite zone ale ţării: „Cap de primăvară", „Sântion de primăvară", „Ioan Dragobete", „Drăgostiţele", „Năvalnicul", „Logodna sau însoţitul paserilor".