BUCUREȘTI, 9 feb — Sputnik. Competiția a fost mult mai reprezentativă decât cele precedente, la ea înscriindu-se 45 de naționale. Au revenit statele din "lagărul socialist"- în afară de URSS, care era exact la jumătate de cale între insuccesul de la JO din Helsinki (1952) și viitorul triumf olimpic din 1956 (Melbourne). Ostracizate cu 4 ani în urmă ca state care au dezlănțuit Războiul mondial, Japonia și Germania de această dată au fost admise, — prima pentru a pierde categoric în calificări, a doua — pentru a deveni marea revelație.
România, în Grupa 8 preliminară, a învins de două ori Bulgaria, dar a pierdut în fața Cehoslovaciei atât în deplasare, cât și acasă.
14 selecționate care au trecut triajul, Uruguayul, campioana en titre, și Elveția, în calitate de gazdă, au format plutonul de frunte al fotbalului mondial pornit să determine cea mai puternică echipă a momentului. Țara cantoanelor a fost creditată cu dreptul de a organiza faza decisivă fără a avea vreo contracandidată.
- În cele 4 grupe finale, pentru prima și ultima data, au fost desemnați câte 2 capi de serie care nu se confruntau direct, ci jucau doar cu fiecare dintre cele două naționale cotate mai jos.
- În caz de remiză se dictau 30 de minute suplimentare.
- Egalitatea de puncte, atunci când urma să fie decis cine se califică în faza următoare, impunea un meci de departajare.
- Modificările în formula de disputare au fost însoțite și de o inovație tehnologică, în premieră absolută partidele au fost televizate, în "alb-negru", desi posibilitatea vizionării nu o avea prea multă lume.
Nu toți "codașii" grupelor s-au împăcat cu această postură, primii care au anulat-o, în defavoarea francezilor, au fost iugoslavii, calificați împreună cu brazilienii.
Apoi și germanii au eliminat "liderul desemnat la masa verde", Turcia, într-un meci suplimentar, și au acces mai departe alături de imptuoasa Ungarie.
Același itinerar l-au urmat elvețienii: meci de departajare cu redutabila Italie, victorie, dubla campionă mondială pleacă acasă, gazdele, de rănd cu englezii, merg mai departe.
Doar Uruguay și Austria au confirmat, în grupe, rolul care li s-a atribuit din start.
Sferturile de finală au fost foarte disputate, rezultative, spectaculoase, pe alocuri — scandaloase.
Doar meciul Germania-Iugoslavia (2-0) s-a dovedit a fi mai "secetos", în celelalte partide golurile au curs ca din cornul abundenței: Austria-Elveția 7-5, Uruguay-Anglia 4-2, același a fost scorul și în Ungaria-Brazilia.
Această dispută a intrat în analele Mondialelor ca "Bătălia de la Berna", o confruntare foarte strânsă, marcată de înaltă măiestrie, dar și de durități. După fluierul final fotbaliștii s-au încăierat sub tribune, dezordinile au cuprins și publicul.
Nu se știe cu exactitate cum a fost în vestiare, dar pe teren Ungaria părea de neoprit. În semifinale ea a trecut cu 4-2 (în prelungiri) de o altă dublă campionă mondială, Uruguay, aflând că va disputa titlul cu Germania, care a surclasat Austria cu un nemaiîntâlnit în această fază 6-1.
This ticket saw current world champions @DFB_Team_EN win their first #WorldCup. They've won another 3 since then… pic.twitter.com/WQyEqGcxKe
— FIFA Museum (@FIFAMuseum) 14 апреля 2016 г.
Era clar că fotbalul va avea o nouă campioană mondială. Puțină lume se îndoia de faptul că Zeița de Aur va pleca la Budapesta, doar cele două naționale jucase deja un meci direct în grupa finală B. Ungurii, desi l-au pierdut atunci pe Ferenc Puskas, accidentat serios de căpitanul nemților, Fritz Walter, practic au dat de pământ cu adversarul — 8-3.
Nimeni nu admitea posibilitatea vreunei surprize în finală, dar ea s-a produs!
Germania a obținut primul său titlu la care, peste ani, va mai adăuga încă 3.
Cât despre "magnificii maghiari", ei au interpretat aria de adio a unei mari generații, obținând medaliile de argint, care rămân până astăzi (alături de cele din 1938) cea mai notabilă realizare a țării lor, ca și titlul de golgheter al lui Sandor Kocsis care a înscris de 11 ori în 5 dispute.
Cupa mondială i-a fost înmânată putrtătorului de banderolă al nemților, Fritz Walter.