Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Liviu Dragnea a primit invitația de a se întâlni cu Viktor Orban

O întâlnire la nivel de președinți de partide ar putea avea loc în curând, fiind vorba de PSD-ul din România și FIDESZ-ul din Ungaria
Sputnik

BUCUREȘTI, 6 feb — Sputnik. După întrevederea cu ministrul ungar de Externe, președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că a primit o invitație, ca președinte de partid, pentru o întâlnire cu președintele partidului de guvernământ din Ungaria FIDESZ, Viktor Orban.

"Domnul ministru mi-a trasmis invitația premierului Orban, în calitate de președinte de partid, să ne vedem. Eu i-am spus că o să transmit astăzi, mâine care ar putea fi câteva date posibile, ca să aprofundăm discuțiile care au avut loc astăzi", a declarat Liviu Dragnea, citat de stiripesurse.ro.

Despre întâlnirea cu ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, Dragnea a spus că au fost abordate „câteva teme importante pentru România şi Ungaria”.

„Proiecte de infrastructură mare, legătura Bucureşti- Budapesta de cale ferată de mare viteză, o discuţie ca posibilitatea ca în viitorul apropiat România să devină furnizor de gaze naturale pentru Ungaria. Am discutat despre Fundatia Gojdu, că putem, avem înţelepciune ambele părţi, să începem o discuţie serioasă despre moştenirea Gojdu. Am discutat şi despre punctele de trecere a frontierei, am convenit că voi discuta cu Guvernul să se deblocheze cel puţin două puncte în prima fază", a declarat liderul PSD.