Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Varșovia este gata să ia apărarea Bucureștiului în fața Bruxellesului

Polonia a declarat că este gata să apere România în fața Bruxellesului în cazul în care va considera că țara noastră este tratată necorespunzător
Sputnik

BUCUREȘTI, 1 feb — Sputnik. Varșovia va apăra Bucureștiul în fața Bruxellesului în cazul în care va considera că este tratat necorespunzător, a asigurat ministrul de Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, aflat într-o vizită în Româniai. Acesta a mai adăugat că multe state ale UE doresc să evite sancționarea Varșoviei.

Tăriceanu, solidar cu Polonia: este o ţară care merită toată admiraţia

"Multe state membre ale Uniunii Europene au semnalat că doresc să evite un vot privind activarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, iar Polonia va apăra şi alte ţări UE din regiune, inclusiv România, dacă va considera că sunt tratate necorespunzător", a declarat șeful diplomației poloneze în cadrul unei conferințe de presă cu ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, potrivit Agerpres.

Fiind întrebat de jurnaliști dacă a solicitat autorităților de la București un sprijin în cazul în care se va pune la vot activarea articolului 7 a Tratatului de la Lisabona, care ar presupune introducerea unui regim de sancțiuni împotriva Varșoviei, Czaputowicz a declarat că nu a făcut astfel de solicitări.

"Vreau să spun clar că, dacă ar apărea o situaţie în care să se ia această decizie de a se vota, Polonia va derula o campanie. Şi, din câte ştiu, nu doar Ungaria, ci şi alte state sunt pregătite să ne sprijine. Nu ştiu care va fi poziţia României, cu siguranţă vom discuta pe acest subiect. Cred, am speranţa că nu se va ajunge la această situaţie", a spus oficialul polonez.

"E o încercare de a folosi nişte standarde duble, cu asta nu putem fi de acord. În aceste încercări vom sprijini şi România", a mai adăugat Jacek Czaputowicz.