BUCUREȘTI, 29 ian, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum era de așteptat, guvernul Viorica Dăncilă a trecut de votul Parlamentului, dar surpriza nu a lipsit! De această dată, surpriza a fost scorul, mult mai mare decât se așteptau mulți analiști.
Scorul anunțat oficial a fost 282 de voturi "pentru" și 136 "împotrivă". Deci, scor total favorabil guvernului care înregistrază o premieră — este cel dintâi executiv român condus de o femeie.
Declarații aplaudate au avut "rebelul" Ponta și Varujan Vosganian.
"Trebuie să lăsăm guvernul să muncească", a spus Ponta, care a continuat cu o ironie la adresa echipei Dragnea: "Va munci cu siguranță, mai ales pentru a reveni la Codul Fiscal din 2015, un Cod pe care Teodorovici l-a creat, Vâlcov l-a violat, iar acum Teodorovici îl va pune la loc".
La rândul său, Varujan Vosganian a făcut o declarație în stil propriu — "Propun un pact colegilor din opoziţie: ocupaţi-vă de Dragnea, noi ne ocupăm de guvernare".
El a continuat: „Când se investeşte un nou guvern, avem un bun prilej de meditaţie cu privire la ceea ce lăsăm în urmă, la ceea ce ne aşteaptă", a declarat Varujan Vosganian. "Nu ştiu cine are de câştigat din inocularea unui sentiment de neputinţă. Chiar cu trei propuneri de prim-ministru, produsul intern brut a crescut cu peste 90 de milioane de lei", a atras atenția parlamentarul ALDE.
Despre Viorica Dăncilă și gradul ei scăzut de notorietate, Vosganian a găsit și aici o formulă intersantă: "Avem o mare şansă că avem un prim-ministru a cărui imagine se poate clădi odată cu acest nou guvern".
Formalitățile de la Cotroceni se vor derula în regim de urgență pentru ca noul Guvern să treacă la treabă.