Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

NATO vrea mai mulţi bani de la români!

„Terenul" a fost pregătit din timp de oameni ca Meleşcanu şi Fota. Coincidenţe nebăgate în seamă de români.
Sputnik

BUCUREŞTI, 23 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. NATO este îndemnat „să se adapteze provocărilor actuale şi statele membre să îşi îndeplinească angajamentul de sporire a cheltuielilor pentru apărare", se arată în Strategia naţională de apărare anunţată de James Mattis, secretarul american al apărării. Informaţia apare pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti.

Evident, motivul pentru care statele membre NATO- printre care şi România — trebuie să mai arunce cu miliarde de euro şi dolari pe geam pentru apărare sunt ruşii şi chinezii, care sunt prezentaţi ca eterne ameninţări.

Jens Stoltenberg: România - partener foarte important în interiorul NATO

Să ne amintim că la începutul acestui an, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, spunea despre cooperarea strategică româno-americană că duce la creşterea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre, unde sunt ameninţări din partea Rusiei, ipoteză demontată de Sputnik la acea vreme.

Fostul consilier prezidenţial Iulian Fota a vorbit despre faptul că „Beijingul reclamă şi el o bucată de influenţă", dorind să arate care sunt ameninţările globale pentru acest an. Sputnik a analizat, la vremea respectivă, declaraţiile lui Fota aici.

Nu sunt întâmplătoare aceste ieşiri publice. Iată, deci, că oamenii loiali politicii americane au pregătit terenul pentru anunţul publicat astăzi pe pagina de Facebook. Şi anume, suntem ameninţaţi, motiv pentru care trebuie să alocăm sume considerabile pentru înarmare.

Lucru care s-a şi întâmplat, de altfel, Sputnik anunţând încă de ieri câţi bani va cheltui România pentru achiziţia de armament, bani care ar fi putut fi folosiţi la plata salariilor, la construirea de şcoli, spitale şi nu la creşterea bugetului Statelor Unite ale Americii.

Să nu uităm că acesta este modul prin care SUA a reuşit să aibă câştiguri fabuloase de-a lungul timpului: războiul.

Dar, cum oamenii de stat ai României sunt obedienţi SUA, nu mai este cazul să venim cu contraargumente. Este suficient să ne amintim ce spunea secretarul de stat Henry Kissinger. Şi anume, că lipsa de alternative limpezeşte mintea într-un mod minunat.

În tot acest timp, Ministerul Apărării Naţionale continuă să facă achiziţii de MILIARDE de EURO pentru înzestrarea armatei cu echipament american.