Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Afrin: Cine va câștiga, militar și politic? Și de ce ar trebui să se teamă NATO?

Operațiunea militară a Turciei împotriva milițiilor kurde din Nordul Siriei este urmărită atent, analizată și comentată de experți
Sputnik

BUCUREȘTI, 23 ian — Sputnik. Nu poate să existe îndoieli privind învingătorul în luptele din Afrin, a declarat pentru RIA Novosti Constantin Sivkov, doctor în științe militare, președintele Academiei pentru probleme geopolitice.

”Armata turcă, luată fiind în cadrul NATO, are cea mai bună pregătire de luptăși dotare tehnică, cel mai înalt spirit moral. Soldații ei au acumulat o experiență bogată de luptă cu formațiunile paramilitare kurde pe teritoriul național, inclusiv în condiții de oraș”, a subliniat interlocutorul.

Vezi și alte detalii cu privire la operațiunea ”Ramura de măslin”

Pierderea de către corpul de expediție a 5 tancuri M1 Abrams și Leopard, în opinia lui Sivkov, nu este un factor determinant, ci un episod greu de evitat în cadrul oricărei campanii militare, mai ales când avangardele intră în clinci.

Expertul consideră că militanții kurzi sunt orientați spre Statele Unite, deoarece speră la ajutorul lor în obținerea statalității, iar SUA ar vrea să aibă în această regiune un stat marionetă.

Însă aceste năzuințe intră într-o contradicție dură cu ceea ce-și dorește Turcia.

”Dacă SUA vor decide crearea Kurdistanului, Ankara va deveni un dușman al lor. Acest fapt chiar poate distruge NATO, deoarece Turcia deține o poziție importantă în Alianță, blocând accesul Rusiei în Marea Mediterană”, a accentuat Sivkov.