Potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătăţii din Ucraina, în primele două săptămâni ale acestui an s-au înregistrat 1285 de cazuri de rujeolă, dintre care 856 de cazuri de îmbolnăviri la copii şi 429 la adulţi. Cele mai multe cazuri au fost raportate în regiunile Ivano-Frankivsk — 275, Cernăuţi — 274, Transcarpatia —194 şi Odessa — 157, informează Ministerul de Externe al României.
Specialiştii vă recomandă să vă verificaţi statusul vaccinal pentru rujeolă/antecedentele de boală şi, dacă este cazul, să vă vaccinaţi antirujeolic cu două săptămâni înainte să plecaţi în călătorie. De asemenea, trebuie să evitaţi locurile publice şi adunările, acolo unde boala se poate răspândi uşor.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 și +380445009935, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în Ucraina +380936252717, Consulatului General al României la Cernăuţi +380932709260, Consulatului General al României la Odessa +38095541278.