BUCUREŞTI, 16 ian — Sputnik, Doina Crainic. Statul român recunoaşte stagiile de cotizare din alte țări în care aţi lucrat, dar şi statele străine au în vedere aceste stagii, în cazul în care se solicită pensie în afara ţării, potrivit avocatnet.ro.
Însă fiecare stat are stabilite regulile proprii în legislaţie. Dacă aţi lucrat în state din Uniunea Europeană, la stabilirea pensiei se va ţine cont de regulile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.
Persoanele care lucrează în mai multe țări trebuie să se informeze cu privire la condițiile de acordare a pensiei din statul străin în care muncesc. Regulile, de exemplu în legătură cu vârsta legală de pensionare sau cu stagiul minim de cotizare, pot diferi de la un stat la altul.
Desigur, pentru a putea beneficia de dreptul la pensie în celelalte state, condiţia cea mai importantă este ca munca să se fi desfășurat în condiții de legalitate și să fie plătite contribuțiile sociale. Perioadele lucrate fără îndeplinirea condiţiilor de angajare legală în câmpul muncii, din ţara respectivă, nu sunt luate în calcul.
Regulamentul prevede că solicitanții trebuie să fi muncit în fiecare stat cel puțin un an. De asemenea, în România, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, însă în alte state acesta poate fi de 20 de ani. În România vor fi luate în calcul toate perioadele lucrate în alte ţări.
Dacă în statul în care aţi lucrat stagiul minim de cotizare este de 20 de ani, însă aţi lucrat acolo şapte ani şi în România 10 ani, casa de pensii română va ţine cont de anii în care aţi cotizat în statul străin şi veţi putea beneficia de pensie în România.
Regulamentul european stabileşte că solicitarea de pensie trebuie depusă la casa de pensii din țara în care locuim sau din ultima țară în care am lucrat.