BUCUREȘTI, 15 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Procesul a început pe fond în mai 2017, însă a fost amânat de mai multe ori din motive procedurale, în principal pentru că nu au fost citate corect părţile vătămate din dosar, fapt ce i-a nemulţumit pe părinţii tinerilor decedaţi în urma incendiului de la Colectiv.
Incendiul de la clubul Colectiv din Bucureşti, sectorul 4, a izbucnit la 30 octombrie 2015, În club, trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a unui nou album. Incendiul, izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul concertului s-a extins rapid, şi s-a soldat cu numeroase victime. Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa şi multe altele au fost rănite.
După incendiu, zeci de mii de manifestanți au protestat în Piața Victoriei, împotriva Guvernului condus de Victor Ponta. În urma protestelor, întreg Cabinetul Ponta a demisionat. Președintele Klaus Iohannis a numit un nou Executiv, format din tehnocrați, și condus de Dacian Cioloș. Cabinetul Cioloș a guvernat timp de un an. La 11 decembrie 2016 au avut loc alegeri parlamentare, rezultând o coaliție guvernamentală PSD-ALDE.
Patronii clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu — sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă — patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, scrie Agerpres.
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, pe motiv că funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4 al municipiului Bucureşti.
De asemenea, au fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu — şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea — consilier superior, Ramona Sandra Moţoc — referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu.
Potrivit DNA, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.