Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Insula Guam: Phenianul amenință s-o atace, SUA trimit într-acolo avioane Stealth

Statele Unite vor consilida potențialul misiunii militare din teritoriul Pacific american Guam cu trei bombardiere Stealth B-2 Spirit, a declarat joi Pacific Air Forces (PACAF)
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 ian — Sputnik. Potrivit comandamentului aviatic regional, în Guam sunt dislocați aproximativ 200 de piloți militari americani.

Presa americană: serviciile au subestimat capacitățile Coreei de Nord

Se presupune că bombardierele de tip Stealth vor desfășura misiuni de antrenament, cu participarea partenerilor din zona Pacificului, pentru a asigura o „stare de pregătire ridicată a echipajelor", a adăugat PACAF.

Comandamentul nu a dezvăluit data dislocării bombardierelor pe insula Guam, de o importanță strategică pentru armata americană în urma amenințărilor racheto-nucleare din partea Coreei de Nord.

Tensiunile din regiunea Pacificului au escaladat anul trecut, ca urmare a lansării repetate a rachetelor balistice și a unui test nuclear efectuat de Phenian, urmate de sancțiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU în privința Coreei de Nord.

Trump îi dă replică lui Kim Jong-un: „Al meu este mult mai mare și puternic”

În luna august 2017, Coreea de Nord a anunțat că elaborează o strategie militară pentru un eventual atac asupra bazei militare americane din Guam.

Donald Trump a declarat, la rândul său, că Statele Unite vor răspunde amenințărilor Coreei de Nord cu „foc și furie".

În noiembrie 2017, Generalul Forțelor aeriene ale SUA, David Goldfein, a spus că, având în vedere acțiunile Phenianului, forțele aeriene ale SUA intenționează să disloce cel puțin un tip de bombardiere strategice pe Guam.