BUCUREȘTI, 10 ian — Sputnik. Meritul de a fi lansat inițativa organizării unui campionat mondial la fotbal între națiuni, precum și de a o fi promovat cât se poate de activ și insitent, îi aparține lui Jules Rimet, președintele de atunci al Federației intrernaționale de specialitate, FIFA — întocmai cum olimpismul modern este opera altui francez, Peirre de Coubertin.
FIFA a oficializat ideea în 1928, curănd fiind aprobată și schița trofeului care urma să fie pus în joc. Cupa Mondială, gândită și realizată de giuvaiergiul Abel Lefleur, francez și el, reprezenta Zeița Victoriei, Nike. Figurina avea 30 de centimentri înălțime și 1 800 de grame de aur curat în ea.
Alegerea Uruguayului în calitate de gazdă a competiției inaugurale a fost determinată de două considerente majore. Fotbaliștii de acolo își adjudecaseră două titluri de campioni Olimpici (în 1924 și 1928), în plus — țara însăși marca centenarul existenței sale.
Însă, în planurile organizatorilor, de la federația internațională și cea locală, a intervenit un factor greu de prevăzut, criza economică din 1929. Naționalelor europene nu le prea zâmbea să facă o deplasare costisitoare peste ocean, ele, una după alta, își anunțau retragerea. Cu multă diplomație și suficient efort, FIFA a reușit să obțină acceptul a patru selecționate de pe Bătrânul Continent, Franța, Belgia, România și Iugoslavia. Primele trei, apropo, s-au îmbarcat, din rațiuni de ordin financiar, pe aceeași navă transatlantică, Conte Verde (la bordul căreia, apropo, era transportată și Cupa Mondială), pentru a întreprinde un periplu de două săptămâni cu destinația Montevideo.
Sosite la fața locului, echipele europene, împreună cu 9 concurente din America, s-au inclus în bătălia pentru titlul mondial, primul în istoria fotbalului.
Românii au venit cu 20 de jucători, reprezentând 14 cluburi din București, Timișoara, Reșița, Arad și Oradea. Adalbert Deșu de la UDR Reșița a fost primul tricolor care a înscris un gol la un turneu final. El, împreună cu coechipierii, sub bagheta tehnicianului Costel Rădulescu, au câștigat de la Peru cu 3-1, dar au cedat în fața gazdelor care, în definitiv, au devenit primele în grupa C și au intrat în careul de ași al semifinalistelor.
Ambele meciuri în sistem knockout (Argentina — SUA și Uruguay — Iugoslavia), surprinzător, s-au încheiat cu același scor, 6-1, în favoarea latinoamericanilor. Era clar, că titlul și trofeul nu pleacă peste ocean, urma să se afle doar numele deținătorului. Marea finală s-a disputat în data de 30 iulie 1930 pe stadionul "Centenario" care mai purta încă urmele construcției de curând încheiate.
Selecționata țării gazdă s-a acoperit de glorie, adăugând la titlurile Olimpice și laurii de campioană mondială.
Căpitanul Uruguayului Jose Nasazzi a fost primul în istorie care a ridicat deasupra capului, triumfător, Zeița Victoriei. Era cupa de aur pe care o aștepta o lungă și tumultuoasă viață.