BUCUREŞTI, 9 ian — Sputnik, Doina Crainic. Justiția britanică a condamnat, pentru pregătirea unui atac terorist, un bărbat și o femeie care s-au întâlnit pe un site matrimonial, relatează The Guardian.
Potrivit publicaţiei, un sudanez de 36 de ani care locuia în Derby, Munir Mohammed, s-a întâlnit cu londoneza Rowaida El-Hassan, de 33 de ani, aceasta lucrând ca farmacist şi având cunoştinţe despre producerea substanţelor explozive.
Dar acest cuplu nu doar împărtăşeau o ideologie comună, dar aveau şi „sentimente unul pentru celălalt".
Inculpații se aflau în contact constant şi, pe lângă mesajele obișnuite, au făcut schimb de clipuri și fotografii cu conținut extremist, precizează sursa.
După arestarea cuplului în decembrie, poliția a descoperit în casele acestora componente necesare pentru producerea explozivilor. În plus, potrivit poliției, Mohamed a jurat credinţă organizației teroriste ISIS.
Potrivit sursei citate, sentința va fi pronunțată la sfârșitul lunii februarie.