CHIŞINĂU, 6 ian — Sputnik. Interpreții Adrian Ursu și Ionel Istrati se află de la sfârşitul anului trecut într-un turneu prin mai multe oraşe americane, postând pe reţelele de socializare au apărut înregistrări video de la întâlnirile cu moldovenii stabiliţi acolo.
Cei doi au postat pe paginile lor de facebook zeci de înregistrări de la petrecerile la care au cântat pentru concetăţenii noştri aflaţi la Chicago, Las Vegas şi în alte oraşe americane.
"Împreună cu Adrian Ursu vom da căldură frumoasei sărbători prin melodiile minunate ale acestui pământ, vom transmite dorul vetrei străbune și vom purta cu noi o parte a sufletului vesel al acestui minunat popor", declara Ionel Istrati înainte de plecarea peste ocean.
Interpretul Adrian Ursu a precizat că vor interpreta, în afară de propriile melodii, cântece îndrăgite din muzica populară şi uşoară, pe care moldovenii le ţin minte încă din copilărie.
De altfel, Adrian Ursu a reuşit performanţa de a-l învăţa pe un american de culoare, pe care l-a întâlnit în Sacramento, California, o piesă foarte populară din repertoriul său, „Jumătate eu, Jumătate tu…".
„Cât de frumos și cald cântă americanul despre Moldova! El merită să-i dăm cetățenie, ce ziceți?, a scris Adrian Ursu.
Americanul cântă cu vădită plăcere piesa, dar şi un cântec din repertoriul lui Ionel Istrati, in ritmurile unui dans improvizat.
Cei doi interpreţi povestesc cu multă emoţie despre moldovenii care i-ai primit în casele lor, despre petrecerile cu adevărat moldoveneşti la care au participat în oraşele americane, despre moldovenii, dar şi românii stabiliţi în SUA, dornici de muzică şi dans de acasă, afirmând că aceştia i-au încărcat cu energie şi voie bună.