Mai precis, instanța constituțională a amânat pentru 28 mai pronunțarea pe marginea sesizărilor formulate de PNL şi USR asupra modificărilor Codului penal şi Codului de procedură penală, adoptate de Parlament.
Practic, judecătorii CCR au motivat decizia prin faptul existența sesizărilor președintelui Klaus Iohannis pe aceeași temă, cărora le-a fost fixat răspunsul tot pe 28 mai.
”Astfel obiecțiile de neconstituționalitate ale partidelor de Opoziție și ale șefului statului vor fi conexate și discutate de CCR la acea dată”, transmite DC News.
Legea de modificare a CP și CPP include precizări importante privind perioadele de prescripție, confiscarea extinsă, circumstanțele atenuante, liberarea condiționată etc. – venind cu clarificări necesare. De asemenea, se abrogă infracțiunea de ”neglijență în serviciu” și se stabilește o limită (temporală) pentru denunț.